duminică, 15 februarie 2015

Idile romantate

De același autor: 




               Meditație:
          De vorbă cu Dumnezeu


    Nopțile de iulie sunt feerice, pline de tot felul de zgomote, sunete melodioase ce alcătuiesc simfonia serilor și nopților de vară. Greierii parcă țin isonul, iar privighetorile, aceste fiinţe  gingaşe ca niște viori, completează orchestra acestei simfonii, pe care numai în Eden o poți asculta.
     Culcat pe spate și simțind căldura pământului din care ne tragem, îmi umpleam sufletul cu frumusețile nopții, şi priveam cerul luminat doar de lumina stelelor, ce păreau mai strălucitoare ca niciodată.
În acest decor plin de dumnezeire, mi l-am imaginat pe Dumnezeu. În faţa mea se conturase deja o imagine încărcată de bunătate, creată numai din lumină pulsatorie.
Mă privea cu multă blândețe, zâmbindu-mi în același timp. Încercam să-i spun ceva dar aveam o teamă și apoi nu-mi găseam cuvintele.  Văzându-mi frământarea, Dumnezeu îmi zise:
-Vrei să-mi spui ceva?
-Da!!! Am spus eu, dacă ai timp şi dacă vrei...

Dumnezeu îmi luă mâna şi mă privi în ochi.
Am simţit o linişte sufletească şi tot corpul meu parcă începea să se purifice, să se elibereze de toată încordarea.

-Dacă vreau!? Voi sunteţi creaţia mea, deci nu se pune problema, iar dacă am timp!? Timpul meu este eternitatea!. Ce întrebare vrei să-mi pui?
-Ce te surprinde cel mai mult la oameni?

Zâmbind, face o pauză ca şi cum ar căuta răspunsul, apoi îmi spune:
-Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească...iar apoi tânjesc să fie iar copii. Îşi pierd sănătatea pentru a face bani, averi, apoi îşi pierd averile ca să-şi recapete sănătatea. Se gândesc cu teamă la viitor, uitând prezentul,
 astfel încât nu-şi trăiesc nici prezentul, nici viitorul.
EU vă spun vouă, să trăiţi ca şi cum nu aţi muri niciodată, şi să muriţi ca şi cum nu aţi trăit!
Să fiţi frumoşi  şi pe dinăuntru şi pe dinafară!
Deoarece, frumuseţea nu este decât promisiunea fericirii; fără aceasta şi fără înţelepciune, nu puteţi fi fericiţi!

Dumnezeu mi-a lăsat mâna şi am stat o vreme tăcuţi, după care l-am întrebat:
-Ca părinte al nostru, ce lecţii de viaţă ai dori să învăţăm, să luăm aminte la ele?

-Să învăţaţi şi să luaţi aminte, că durează doar o secundă  deschiderea unei răni adânci în inima şi sufletele voastre, dar că durează ani ca să se vindece! Multe din aceste răni, creează cicatrici adânci, niciodată vindecate, cu care veţi muri.

Să învăţaţi,  că un om bogat nu este acela care adună bani, ci acela care are nevoie de cel mai puţin, care se mulţumeşte cu ce are  şi nu tânjeşte la mai mult!

Există oameni pe care-i iubiţi, dar nu ştiţi să vă exprimaţi sentimentele.

Iubiţi fără motiv şi tot fără motiv urâţi.
Iubirea motivată este un sentiment care plantează în suflet, cu rădăcini adânci, fericirea!

SĂ ÎNVĂŢAŢI, că bunătatea şi binele, aparţin fiinţelor superioare!
Cu bunătate şi făcând binele, veţi rezista tuturor înfrângerilor!
Răul vă va afunda  tot mai adânc.
 Nu este suficient să ierţi, dacă pe tine nu te-ai iertat!
 La necaz, în dificultate, nu căutaţi vină nimănui, căutaţi răspunsul în voi înşivă, şi-l veţi găsi cu siguranţă!

Nu judecaţi pe nimeni, că pe voi vă judecaţi!

ÎN CONCLUZIE, EU v-am creat să fiţi buni, frumoşi şi iubitori, dar păcatele voastre vă urâţesc şi vă aruncă în hăul din care cu greu puteţi fi salvaţi!!

-Mulţumesc pentru timpul acordat, am zis eu umil...Crezi Doamne că ar mai fi ceva ce ai dori ca noi oamenii, să ştim?

Dumnezeu m-a privit îndelung...
Figura lui sfântă, conturată de lumina pulsatorie, parcă a luminat mai tare şi zâmbind mi-a spus:

-Doar faptul că sunt aici, peste tot şi-ntotdeauna şi mereu voi fi!
Când vă simţiţi neputincioşi, nedreptăţiţi în faţa vieţii, descărcaţi-vă prin spovedanie în faţa unui reprezentant al legilor sfinte – deci SPUNEŢI, nu lăsaţi nimic din acestea, nerostite, căci grele urmări vor avea în sufletul şi apoi în corpul vostru!
Greşelile, îşi vor găsi răspunsul şi calea de rezolvare în propriul suflet!
                                                 --¤--
 Ultimul duşman al omului, al vieţii, a tot ce este viu, este Moartea. Dar este cale de „n” generaţii de parcurs, pentru ca Dumnezeu să-l poată distruge...
Să ascultăm deci îndemnul la luciditate, credinţă şi speranţă cu care trebuie să privim acest final!!

E, ca şi cum, am trăi într-o poveste frumoasă, creaţie a lui Dumnezeu, care ne îndeamnă, în cele din urmă...să adormim uşor... Să respectăm deci această creaţie!

                                                                   --¤--


Când m-am trezit din meditaţie, nu-mi puteam da seama cât timp a trecut.
Bolta cerească, era presărată cu stele ca nişte  infime diamante, ce continuau să emane lumina lor sclipitoare, atât de clară încât puteai vedea dincolo de  ele, în noapte.
La orizont luna începea să răsară.
Priveam cum discul ei roşiatic se tot mărea.
După ce s-a ridicat de după orizont, culoarea de jăratec a dispărut, luminând cu lumina ei din ce în ce mai clară şi făcând ca stelele să pară nişte licurici.
Transformase totul, într-o altă dimensiune a spaţiului înconjurător!

Se spune că atunci când iubeşti cu toată fiinţa ta, natura, o altă fiinţă, te confunzi într-un tot unitar cu acea fiinţă, iar natura te asimilează în sânul ei. Atunci reuşeşti să vezi totul în jurul tău într-o altă dimensiune, greu de explicat.
Dacă nu cumva, atunci ne apropiem cel mai mult, de esenţa lui Dumnezeu...
Cornel Buhuș

Inspirat după Interviu cu Dumnezeu de Octavian Paler.

..........